6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, fiilor, o, fiilor, cei ce iscodesc cu mintea lor, aceia încă n-au aflat cărarea, chiar dacă au stat și stau aproape de glasul cuvântului Meu, o, că tot iscodesc ei cu mintea după știința cea omenească. Dar cei sfinți ai Domnului, cei treji și așezați cu mintea, aceia surpă iscodirile minții celor ce iscodesc din ascuns tainele lui Dumnezeu și tainele oamenilor sfinți, căci trufia omului iese ca untdelemnul deasupra apei și nu-l lasă pe om să afle cărarea vieții lui, dacă tot iscodește prin cele ale minții lui, sau prin cele din cărți citite. Știut să fie însă că toate cele de la Dumnezeu lucrate și insuflate sunt cele ce întăresc calea creștină și biserica, și sunt ele de folos doar pentru cei ce îi ajută mintea ca să nu se hrănească ei cu duhul trufiei omenești, dar dacă nu știi să culegi, și ce să faci cu culesul, e pentru că nu te ajută mintea decât pentru iscodire, și apoi pentru duhul trufiei și al necredinței ajutată de trufie, și care nu-l poate lumina pe om. Și toți cei care au fost hrăniți cu cuvântul Meu, și n-au rămas pe cale până la sfârșit, aceia nu pentru păcatele lor s-au tras în lături, ci din pricina duhului trufiei au căzut ei de la Dumnezeu, așa cum și îngerii care s-au trufit au căzut.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, și pomenirea Sărbătorii Nașterii Sfintei Virginia, Trâmbița lui Dumnezeu din 14 iunie 2020

Toți sfinții te privesc cu nesaț și-ți așteaptă grăirea peste cetatea Mea de cuvânt și peste sărbătoarea lor și a ta, Verginica Mea. Eu sunt tot ce ești tu, Eu sunt, așa cum tu ai fost tot ce a fost să pot Eu prin tine în vremea Mea cu tine pe pământ, iar acum Eu sunt, și toți sfinții Mei trăiesc în Mine, precum este scris.

— O, cine, Doamne, cine poate să se laude cu ceva după adevăr, dacă nu doar numai cu Ființa Ta înăuntrul său? Lauda mea ești Tu. M-am născut pentru Tine pe pământ, după cum a fost voia Ta, și m-ai crescut apoi în voile Tale, iar eu Te-am ascultat. Ascultarea mea de Tine a fost tot sprijinul meu pe pământ în durerile vieții, dureri care ne țin ai Tăi pe noi, pe cei ce suferim dureri.

O, le-aș spune și eu, Doamne, le-aș spune de lângă Tine, le-aș spune la toți cei de pe pământ, la toți cei care cunosc sau nu cunosc îndeajuns taina Ta, taina cuvântului Tău peste pământ lucrând de mai bine de șaizeci și cinci de ani venită cu Tine pe pământ, și iată ce le spun:

O, feriți-vă, și sfânt să vă fie acest cuvânt, feriți-vă să iscodiți sau să vorbiți de rău sau să clevetiți asupra venirii Domnului Iisus Hristos cuvânt peste pământ acum, și asupra poporului la care El poposește cu lucrarea Sa cea de azi, căci toți cei care s-au încercat prin vreme în această sabie cu două capete a slavei cuvântului Său ca să-l iscodească sau ca să-l defaime sau ca să nu-l creadă, toți au rămas fără putere, toți au suferit și suferă pentru necredința lor, pentru nestatornicia lor. O, mușcați-vă limba când vă vine să grăiți rău în dreptul acestui cuvânt! Stați deoparte dacă nu puteți să vă aplecați cu credința, dar nu ridicați mâna spre această sabie care ocrotește taina lui Dumnezeu, lucrătoare acum pentru venirea Domnului cuvânt peste pământ, pentru nașterea din nou a lumii, precum Domnul a spus că se va împlini.

Poporului cuvântului Tău, la toți cei credincioși și statornici cu Tine, le spun, Doamne, și lor: Fiilor, fiilor, nu vă hrăniți, o, nu vă hrăniți cu voi înșivă. E primejdios, e tare primejdios pentru mântuirea de veci a sufletului, și nu știți apoi dacă mai aveți vreme să vă umiliți cu inima și să vă îndreptați vederea minții.

O, numai iubirea dintre ei, numai ea poate ține până la sfârșit frații împreună, nu uitați aceasta. Cel ce nu poate sta într-o mare umilință înaintea Domnului și a fraților de obște, îl îndemn să-și privească trecutul vinovat și rușinos față de Dumnezeu, sau, din contra, dacă este așa de sfânt cum se vrea și se arată, unul ca acela să-și închipuie cât de păcătos ar fi putut fi și ar fi putut muri așa, dacă n-ar fi murit Dumnezeu pentru păcatul său ca să-l micșoreze, ca să-l șteargă cu chinul Lui de pe crucea cea grea, și pe care cu greu a ridicat-o ca s-o ducă și ca să Se așeze apoi pe ea bătut în cuie, osândit Dumnezeu la moarte pe cruce, iar rușinea aceasta sau jalea te vor ajuta să scapi de trufia cea oarbă de tot, și de întunericul cel de la ea, și te vei vedea cine ai fost, sau cine puteai să fii, și ce preț s-a dat pentru tine ca să nu pieri păcătos.

Fiilor care sunteți mai slabi cu iubirea și cu statura cea întru Hristos, o, schimbați-vă purtarea într-o sfială sfântă față de toți, și de la care vă va veni un simțământ puternic de iubire pentru duhul frăției sfinte și al bucuriei care vă unește întru unul pe toți, și apoi o pace sfântă va veni, și apoi o bucurie nouă, mângâietoare, o credință tare, lucrată de o nădejde mângâioasă, și vă veți umple de putere, de sănătate, căci toate aceste simțăminte se numesc sănătate și vindecare de omul cel vechi, fiilor, și înnoire a minții, a doririlor sfinte, frumusețe cerească în inimă nouă, duh mult, și trup puțin, cuprins de duhul cel mult, și așa se poate trece din trup în duh, și duhul este fericirea cea necunoscută de cei trupești și prea trupești, iar fericirea aceasta îl face pe om să-și lumineze trecutul vieții ca să-și vadă greșelile din care a ieșit ca să plutească deasupra trupului și să vindece vina trecutului, căci cel ce-și privește păcatele se schimbă prin toate încheieturile, iar printr-o rușine sfântă se umple de bucuria umilinței asupra sa însuși, căci trupul nu folosește la nimic bun, ci Duhul, fiilor, El dă viață și bucurie de viață.

Feriți-vă de nemulțumire, fiilor, căci unul ca acela este iubitor de sine și este trufaș și caută preț pentru el și caută de la om, nu de la cer. Este o povestioară frumoasă despre cei cinci prieteni care trăiau în fericire, chiar dacă erau diferiți după trup, și se adunaseră ei să stea toți laolaltă, și toți erau mici, cinci prieteni mici, iar cei mici stau în iubire, stau împreună din iubire, iar obștea lor era formată din doi pitici, o păsărică mică, o broscuță mică și un șoricel mic, toți într-o căsuță mică, iar cei mici stau împreună până la sfârșit, căci sunt mici. Această pildă este pentru cei ce sunt creștini, și care pot sta împreună mai mulți sau mai puțini laolaltă în pace și în iubire sfântă doar dacă sunt mici.

Cel mai sănătos om, cel mai vindecător pentru sine este cel care-și vede și-și recunoaște păcatele vieții și se umilește mult pentru ele, și este sănătos cel ce-și vede păcatele și are minte dacă face așa, dacă-și vede răul pe care-l face și ca să iasă deasupra răului, și își face bine vieții prin umilința inimii care se umilește. Aceasta vă învăț eu în ziua mea de serbare între sfinți, iar aplecarea voastră spre învățătură să n-o uitați, că dacă nu învățați nu știți să lucrați, fiilor.

O, ascultați de Domnul! El vă aduce mereu ceea ce trebuie să ascultați, și e primejdios să nu ascultați de Dumnezeu, fiilor. Eu vă rog, eu, cea care Îl rog pe Domnul mereu pentru voi ca să vă ajute să vă țineți ai Lui, pe urma Lui mereu, mereu, și așa să vă învățați mersul, mers după cuvântul Lui de peste voi, o, fiilor.

Iar Ție, Doamne, o, slavă Ție, Doamne, Ție și slavei Tale cu poporul cuvântului Tău! Glasul meu s-a făcut trâmbiță peste el în ziua mea de serbare între sfinți, și slavă numelui Tău mare de peste ei, o, Doamne, slavă cuvântului Tău de peste ei! Amin.

— O, i-ai ridicat la veghe mare, Verginica Mea. Ești glas din glasul Meu, ești duh din Duhul Meu, și așa lucrezi când grăiești peste ei. O, pace ție între sfinții Mei toți! Ești ca o comoară a lor între ei. Ai fost făgăduită să Mă porți la vremea cea de apoi, Verginica Mea. Suferința ta s-a făcut în cer tot o slavă și strălucește ea în slava lui Dumnezeu acum. O, pace ție, pace ție, trâmbița Mea!

Ia aminte, poporul Meu, o, ia aminte cu duhul! Trâmbița Mea a sunat, ia aminte!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, și pomenirea Sărbătorii Nașterii Sfintei Virginia, Trâmbița lui Dumnezeu din 14 iunie 2020

Voi, fiilor de azi lucrători cu Mine, deschideți Scripturile acum și împărtășiți-vă de slava cea de atunci a praznicului de Rusalii, și ridicați spre cer bucurie pentru ucenicii Mei, căci întâlnirile frățești trebuie să aibă dor și căutare după Dumnezeu, ca și vorbirile dintre frați, ca și cântările pentru hrana sufletelor lor. Gura omului grăiește mult, prea mult, fiilor, și prea multe vorbește, și nu Se apropie Duhul Sfânt de mintea celui ce are mult și multe de vorbit, de cel ce nu stă în așteptarea Duhului Sfânt așa cum au stat ucenicii Mei, așteptând să vină peste ei grăirea în Duhul Sfânt, și nu grăirea lor.

O, ce bine este să-i placă fiului creștin să stea sub veghe, sub învățătură sfântă ca să nu greșească prea mult, ci să învețe să știe ce să facă cu vremea vieții lui! Când creștinul care se dă lui Dumnezeu nu este sub știrea cuiva pentru calea lui cu Domnul, el face rele de tot felul, și apoi face ascundere primejdioasă pentru el și pentru cei din jur, care-și lucrează ca și el voia, și de aceea caută el să nu aibă veghe peste el ca un fiu al lui Dumnezeu, ocrotit pentru Dumnezeu de cineva sub știrea căruia să stea cu pașii lui, cu gândul lui, cu lucrarea lui. O, și aceasta nu le-a plăcut celor ce au ieșit din staul, de și-au făcut și își fac pe deplin voia, fie ea și amestecată cu mers după tiparul unui creștin, dar dacă ești cu Domnul și ieși apoi, aceasta ți se pune voia ta, alegerea ta, de care se ține socoteală în cer ca de unul care-și face voia peste viața sa, o, și așa sunt toți creștinii, care doar știu de acest cuvânt al voii lui Dumnezeu pentru voia omului.

O, fiule creștin, ferește-te de păcat! Nu când stau Eu lângă tine, nu atunci să nu faci păcat, ci atunci când zici că nu te vede nimeni, și nici Dumnezeu, și când ar fi să te vadă Dumnezeu ascultând să nu faci păcat, că Eu de aceea am stat ascuns de ochii lui Adam în rai, ca să văd, și ca să vadă și el dacă ascultă. O, și de aceea M-am tras din ochii ucenicilor atunci când M-am înălțat și M-a acoperit norul, ca să văd apoi dacă ei vor asculta și vor face voia Celui ce M-a trimis la ei ca să-i fac pe ei fii ai lui Dumnezeu pe pământ.

O, fiu creștin, să nu cauți să fii liber de Hristos dacă El stă lângă tine nevăzut de ochii trupului tău! Cel care se vrea liber, pentru ca să facă păcat vrea așa, pentru ca să-și facă voia vrea așa, iar Eu, Domnul, sunt înlăcrimat de la tot omul care nu poate pentru voia lui Dumnezeu cu voia sa, și de aceea am spus Eu pentru cei ce nu știu când fac rău lui Dumnezeu cu voia lor, și am spus: «Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!».

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt din 7 iunie 2020

O, cât de dor Îmi este să vrei să ieși din lume, măi poporul Meu! Voiesc să-Mi săvârșesc lucrarea, dar tu umbli prin lume și-Mi frânezi lucrul pe care-l am de împlinit, când tu nu ții seama cu inima de hotarul dintre tine și lume, că lumea are vinul ei amar, desfrâul și toată fărădelegea, și-și face rost de plată după fapte, iar Eu am strigat mereu: «Ieșiți din lume, fiilor! Ieși, poporul Meu, ca să nu bei din vinul lumii!», că dacă tu nu vrei să stai întru Mine iei din ceea ce face lumea, mergi pe unde merge lumea, stai amestecat pe cale cu ea și cu duhul ei, cu mersul picioarelor tale umblând fără hotar între tine și lume, iar dacă nu pentru Mine mergi când mergi prin lume Eu sunt încurcat de tine să fac curat pe cale de duhul și de păcatul din lume.

O, am lăsat să meargă minciuna peste pământ ca să te deprind pe tine să stai în ograda ta, în gospodăria ta, ca să te înveți să stai neatins cu lumea ca să pot Eu, Domnul, să-Mi fac loc cu vremea curățirii, sau a sfințirii, cum or vrea oamenii lumii să-și aleagă, fiindcă este scris: «Cine este nedrept sau întinat, să stea așa dacă vrea așa, dar cine vrea cu neprihănirea, așa să stea și mai departe, iar cine este sfânt, să se sfințească încă, fiindcă Eu vin curând ca să dau fiecăruia după fapta lui, și ferice va fi de cel ce-și spală veșmântul ca să aibă drept la Pomul Vieții, iar cei ce fac faptele minciunii și ale trăirii ei rămân afară», precum este scris.

Așadar, vin Eu cu solii Mei și aduc binecuvântare la tine acasă, fiule creștin, dar tu să te grăbești să-Mi fii Mie plăcut pentru statul tău lângă Mine, pentru întâlnirea ta cu Mine mereu, o, că am privit mereu peste viața ta, peste împlinirea pe care ți-o cer în vremea aceasta de venire a Mea pe pământ cuvânt, și am văzut șchiopătare în mers la mulți din cei ce veneau la zile de praznic aici.

O, așezați-vă să împliniți voia Mea, fiilor, căci veșmântul trebuie să vă fie întreg și nepătat, și cereți Domnului ajutor ca să puteți sluji cu întregire mersul după Domnul, căci neîmplinirea cuvântului Meu întru totul este neascultare de Dumnezeu, fiilor, iar Eu vin și vă rog: fiți cu frică, stați în ascultare, că neascultarea este cu cei mincinoși față de Dumnezeu, iar Eu voiesc să fiți cu credincioșie pe calea spre Dumnezeu, numai să puneți voi hotărâre întreagă, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și maica sa, Elena din 3 iunie 2020

Acum învăț pe poporul cuvântului Meu și-i spun lui așa: Să fii cuminte, popor al Meu după credința ta în venirea Mea cuvânt pe pământ acum. O, și te voiesc și după fapta cea întreagă să fii tu popor al Meu, ori de pe unde ești și lucrezi lui Dumnezeu cu viața ta, cu ascultarea ta de Dumnezeu, că vin cuvânt spre tine ca să te învăț cum să stai înaintea Mea, popor dorit de Dumnezeu. O, caută tu în cartea cuvântului Meu dorința Mea cea pentru viața ta cu Dumnezeu și sfințește-te tot mai mult pentru Domnul Dumnezeul tău, și lucrează-ți ogorul cu mânuțele tale ca să ai hrană și ca să nu te îngrijești de viața ta când Îl asculți pe Dumnezeu. Dar lucrează-ți și ogorul inimii și cere-Mi Mie pentru el, că dacă Duhul Sfânt nu este El lucrarea inimii tale se face urâtă inima ta, căci cei fără Dumnezeu întreg în ei nu sunt frumoși, o, și ți-am spus mereu asta, și v-am spus la toți: „Fiți frumoși, fiilor, fiți ca Dumnezeu!”.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și maica sa, Elena din 3 iunie 2020

Trebuie frică de Dumnezeu, și întru ea să vegheați, voi, cei ce sunteți de partea Domnului pe pământ. Când cetele îngerești au văzut căzând în jos ceata lui Lucifer și înnegrindu-se toată, s-au înfricoșat cu mare cutremur și au auzit atunci glasul lui Mihail arhanghelul strigând: «Să stăm cu frică și să luăm aminte la Dumnezeu și tot timpul să-I cântăm laude ca să nu cădem și noi», și de atunci cetele îngerești cântă neîncetat: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Dumnezeu Savaot, și plin e cerul și pământul de mărirea Lui prin îngeri, care-I cântă neîncetat.

Voi, cei ce v-ați ales cu Dumnezeu pe pământ între oameni, cântați și lăudați neîncetat pe Domnul, ca să nu cădeți din sfințenie și din credință, din iubire și din veghe, din credincioșie și din cumințenie, că vremea de acum este pentru veghe tot timpul. Ridicați crucea ca armă de biruință, iar credința să vă fie putere vouă, și totul este cu putință prin credință și prin faptele credinței, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Sfintele Paști, a Orbului din 24 mai 2020

Cei curați cu inima înaintea lui Dumnezeu se căiesc mereu pentru greșalele lor, se căiesc cu zdrobire de inimă și-Mi fac loc în inima lor pentru statul Meu în ea, și apoi ei simt și văd aceasta, căci cei curați cu inima văd pe Dumnezeu cu ajutorul Lui spre ei.

Acum două mii de ani durerea cea pentru Mine a ucenicilor și ucenițelor Mele M-a ridicat din mormânt ca să Mă duc la ei, ca să Mă întâlnească ei dacă am înviat, căci pentru ei am înviat, ca să Mă vadă am înviat, după făgăduința cea pentru cei curați cu inima din ei. Duhul Meu lucrător pentru ucenici i-a strâns la un loc pe ei, pe toți, ca să Mă vadă înviat și Toma, care nu era cu ei la prima Mea arătare de după învierea Mea, iar inima lui Toma tânjea, frigea în el de dorul Meu, voia să Mă vadă, să-și desăvârșească întru totul credința că am înviat, după făgăduința făcută de Mine lor, iar la dorința inimii lui Eu am răspuns, Eu M-am arătat la toți odată și le-am pecetluit credința în învierea Mea, o, că Mi-am descoperit ranele din mâini și din coastă și le-am făcut pe deplin adeverirea că Eu sunt, și că sunt viu, Cel viu în vecii vecilor, și că sunt Dumnezeul lor, o, și s-au căit din toată inima lor pentru toate greșelile lor față de Mine și de credința în Mine, care li se mai și clătina, și mai ales odată cu răstignirea Mea, și erau ei curați cu inima chiar și prin clătinarea lor în credința în Mine, iar dacă i-am văzut curați cu inimioara M-am arătat să Mă vadă.

O, cum să nu Mă fi arătat lor, ucenicilor și ucenițelor Mele, după ce atâta timp i-am învățat pe ei tainele lui Dumnezeu, umblând cu ei din loc în loc în vremea scrisă de Tatăl să fiu cu ei, până la cruce să fiu cu ei?

Fiilor, fiilor, puteam să Mă arăt la mulți, chiar și la cei mari ai templului, Anna și Caiafa, chiar și lui Pillat, sau fariseilor care au ațâțat actul răstignirii Mele, o, dar inimile lor nu erau curate, ci erau pline de duhul minciunii, care servea trufiei lor de întâi-stătători pe scaunele de sus ale poporului Israel, și le era rușine de faptele lor rele, diavolești, căci tatăl minciunii este diavolul, și pe diavol îl au de tată cei ce lucrează faptele minciunii, o, și nu Mă pot arăta celor ce nu au inima curată, și care nu se căiesc din toată inima de faptele întunericului din ei.

O, iată de ce nu poate să Mă vadă cei ce nu au inima curată, și iată de ce Mă văd cei curați cu inima! Să audă cuvântul acesta și unii și alții și să înțeleagă de ce Mă văd cei ce Mă văd, și de ce nu Mă văd cei ce nu Mă văd.

O, fiilor care-Mi purtați și-Mi răspândiți cuvântul învățăturii cerești peste pământul tot, o, fiilor, n-au oamenii căință pentru viața lor atât de depărtată de Dumnezeu prin călcarea poruncilor vieții. De aceea cu știrea lui Dumnezeu sunt slobozite peste oameni primejdii, zbucium sufletesc, temeri, loviri și moarte, căci diavolul are dreptate când vine și cere la Dumnezeu pedeapsa celor ce păcătuiesc fără frică înaintea lui Dumnezeu în vremea săvârșirii păcatelor lor.

O, ce să-i mai oprească pe oameni din calea fărădelegilor lor, decât plata cea după faptă? Eu însă aștept căința și cumințenia omului apoi, și pot să lucrez apoi rușinarea lui satana, dar fără îndreptarea peste viața omului, o, cu ce să stau împotriva diavolului și să-l opresc să-și caute drepturile, căci puterea aceasta rea se luptă cu puterea lui Dumnezeu ca să-i doboare pe cei vinovați de păcatele lor, dar inima din om, o, numai ea poate să biruiască și să iasă de sub stăpânirea diavolului dacă voiește, și poate ea prin păreri de rău înaintea lui Dumnezeu, Care ascultă strigarea celor din robie și le dă lor scăpare și îndreptare apoi, și de aceea îl aștept pe om să Mă strige să vin, să vin la strigarea inimii curate.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Sfintele Paști, a Sfântului Apostol Toma din 26 aprilie 2020

O, cereți, fiilor, la Domnul ceea ce are El nevoie să aveți și să puteți și să lucrați Lui. O, pace vouă! Bucurați-vă și vă veseliți în toată vremea celor șapte săptămâni de post, căci cine-și arată o față posomorâtă își pierde plata în cer, dar voi fiți vioi și plini de Duhul Sfânt de la unul la altul și hrăniți-vă cu cuvântul lui Dumnezeu ca și cu pâinea, că putere mare are cuvântul Meu, fiilor, iar voi știți aceasta.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai din 1 martie 2020

O, fiilor, ce bine ar fi fost și ce bine ar fi să fi luat sau să ia aminte omul la ceea ce am spus Eu atunci pentru ziua slavei Mele, când îngerii tronului slavei și când Cel ce șade pe tron va aduna toate neamurile pentru cercetarea și pentru plata cea după fapta vieții lor! Pentru orice răsplată bună trebuie să muncești mai întâi, și tot așa este și cu viața cea de veci pentru bucuria ei, că trebuie să muncești ca s-o ai din plin cu Domnul, lângă Domnul, de-a dreapta Lui, mai ales că timpul de muncă este aici, în vremea trupului, și apoi primești ceea ce ai muncit să ai, iar dacă nu faci așa, va fi jalea cea de veci partea ta, și nu mai poți repara, că acum e de lucru, nu după aceea, e aici lucrul, nu atunci când doar capeți ceea ce ți-ai strâns. Dacă la viața ta, dacă la lucrul dăruirii tale se strică ceva în vremea vieții trupului, tu să repari aici, acum, tu să stai mereu privind la tine pentru atunci, ca nu cumva să rămână ceva stricat și nereparat acum, iar rugăciunea să-ți ceară mereu mila Mea cea pentru atunci, și apoi să-ți iasă înainte rugăciunile cele pentru veșnicia ta cu Domnul, cu îngerii Lui, cu frumusețile de sus.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți și Sărbătoarea Sfântului Mucenic Haralambie din 23 februarie 2020

Iată, fiilor, cel ce nu are de împărtășit mereu sufletul său cu cei cu care viețuiește, acela nu are inima curată nici pentru el, nici pentru cei cu care viețuiește, căci este închis în sine fiindcă are cu ce, cu gândiri și fapte despărțite de gândirea și faptele de obște, și are vedere de sine a lucrurilor, a înțelesurilor, a faptelor, și aceasta face despărțire și de frați, și de Dumnezeu, căci Domnul locuiește unde este unire și unitate între cei de o obște.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți și Sărbătoarea Sfântului Mucenic Haralambie din 23 februarie 2020

O, fiilor, să aveți mereu în voi și între voi dragostea Mea. Am spus că nu numai credință trebuie, ci trebuie dragoste apoi, și cu ea să poată omul după Domnul să meargă. Lecția dragostei trebuie pusă în lucru ori de câte ori omul uită de dragoste. Dragostea iartă, uită răul, trece peste greșeli, îl face mic pe om, ca să fie mare Dumnezeu în el.

O, dragostea are lucrare mare și sfântă, fiilor. Ea întreține statul lui Dumnezeu între frați, ea nu pedepsește, ea nu caută ale sale, ci se dăruiește tot timpul. Ea stă, și nu cade, căci ea este Dumnezeu în om. Omul are nevoie mereu de milă de la Dumnezeu și de tot binele, iar dacă el împarte dragoste tot timpul prin toate lucrările lui, atunci omul se dovedește a fi locașul lui Dumnezeu, omul dragostei, odihna Mea în el.

Dragostea din om își iubește vrăjmașii, măi fiilor, și seamănă cu Dumnezeu omul care împarte dragoste peste cei reci cu el și nepricepuți pentru dragoste. Cel cu Dumnezeu în el Îl lasă pe Domnul să judece pentru orice pricină care se ivește pe calea lui cu Domnul, iar el iubește ca Dumnezeu, și mai ales se umilește ca Dumnezeu înaintea celor reci cu el, căci așa face Dumnezeu în toată vremea, o, și așa stau cerul și pământul la locul facerii lor, prin dragostea și răbdarea lui Dumnezeu, fiilor, căci omul nu este deprins să aibă grijă de cele făcute de Dumnezeu și de ascultarea lor de Dumnezeu tot timpul.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului Risipitor din 16 februarie 2020

O, feriți-vă mult și mereu și atent, feriți-vă de duhul judecății de frate, măi fiilor. Toți oamenii au despărțire mare între ei și Dumnezeu din pricina duhului judecății și a judecăților dintre ei, căci apasă unii pe alții și-și iau dreptul să-și facă dreptate, să se creadă drepți și în stare să judece pe cei vinovați în dreptul lor, și-și iau dreptul să se trufească unii peste alții, dar ca să se umilească unii pentru alții ca să fie frumoși ca Dumnezeu, blânzi și smeriți cu inima ca și Dumnezeu, o, nu le dă prin cap această iubire, iubirea de semeni, fiilor, căci porunca vieții este iubirea de Dumnezeu și de semeni, și este scrisă această poruncă în Scripturi pentru om ca s-o împlinească el pe ea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului Risipitor din 16 februarie 2020

O, fiilor, nu uitați să iertați totul și mereu și oricui. O, nu uitați să nu țineți minte răul, sau să judecați voi în locul lui Dumnezeu pricinile care se ivesc și care vă aduc nemulțumiri. Tot omul are nevoie de iertare de la Dumnezeu, iar Eu am spus acum două mii de ani: «Iertați, și vi se vor ierta vouă greșalele voastre!». O, nu lăsați ceva între voi care să vă despartă de lucrarea dragostei și a iertării, căci dragostea, numai ea iartă. Iar de îngâmfare feriți-vă ca de foc, căci ea nu iartă, ea pedepsește, ea Îi ia locul lui Dumnezeu în om ca să nu se smerească omul pentru pacea dintre frați.

Fiilor, dacă o pricină se ivește între frați, o, ce este de făcut? Fiecare să nu uite că are nevoie de iertarea greșalelor lui din partea lui Dumnezeu și din partea semenilor lui, și să nu-și depărteze singur iertarea Domnului pentru el dacă el n-ar ierta celuilalt. O, nimic să nu aducă diavolului bucurii prin neiertare îndelungată și prin neumilința inimii, că nu e om să n-aibă vină la Dumnezeu, fiilor, și de aceea pentru că i se iartă trebuie și el să ierte, ca și Tatăl să-i ierte ceea ce a greșit.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului Risipitor din 16 februarie 2020

O, fiilor, vedeți să știți să vă asculte Domnul rugăciunea când o aduceți Lui. O, cum așa? Fiilor, iată cum! Domnul Se uită la tine, fiule, cum asculți și tu rugăciunea aproapelui tău când el te cere, iar dacă tu îi întorci rugămintea alegându-te pe tine, și nu nevoia lui, pentru care îți cere sprijinul, dacă tu nu știi să asculți de Dumnezeu și de aproapele care te cere să-l ajuți, o, tu nu știi ce înseamnă Dumnezeu și rugăciunea ta spre El, căci El Se uită cum împlinești tu cererile celor ce te roagă să-i ajuți, să slujești. Dacă tu faci amânarea rugăciunii de lângă tine cerută ție, Eu, Domnul, măsor aceasta mereu, mereu, că Scriptura spune să-i iubești pe vrăjmași, fiule, și să le dai pâine, o, și nu mai spun de cei cu care te ai bine și aproape ca să-i iubești și să dai lor iubirea. Binecuvântați pe cei ce vă urăsc și vă blesteamă și nu-i vorbiți de rău, și voi să faceți bine celor ce vă urăsc, și Eu așa i-am învățat iubirea acum două mii de ani pe cei care-Mi auzeau glasul, și cărora le pregăteam sufletele pentru asemănarea lor cu Mine.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului din 9 februarie 2020

În iubirea cea pentru Dumnezeu e nevoie să învețe omul simțământul milei, fiilor, dar și al duioșiei, căci acestea două îl duc pe om spre lepădarea de sine, fără de care nimeni nu poate să Mă urmeze cu crucea, și nu fără de cruce, cu fapta, nu numai cu vorba, cu viața, nu numai cu știința cea pentru viață.

Le spun la toți cei de pe pământ: Iubiți pe Dumnezeu, iubiți-L cu dor de El, ca să aveți minte bună, căci cine nu-L iubește pe Dumnezeu nu are minte bună, ci are ca omul și caută după om, iar cel ce caută după om, acela nu-L iubește pe Dumnezeu și de aceea nu are minte, și are altceva în loc de minte și cade spre pământ cel fără de minte, și cu cât i se vor înmulți dorințele pentru cele ce trec, cu atât se vor micșora dorințele pentru hrana vieții veșnice, pentru care nu se strânge ca pe pământ.

Așadar, iubiți umilința toți cei de pe pământ, și iubiți crucea, fiilor! Ea este semnul cel sfânt, semnul umilinței aici pe pământ, și apoi semnul biruinței de veci, căci ceea ce Eu, Domnul, am folosit pe pământ, trebuie și voi să folosiți, și să nu disprețuiți.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului din 9 februarie 2020

O, aveți grijă, fiilor, să știți mereu ce este rugăciunea și cum se suie ea la Domnul cu lucrarea zilei când sunt de lucrat cele ale zilei. Noaptea e calmă dinspre griji, și poate Domnul face măsurătoarea zilei trecute a fraților, a purtării dintre ei și între ei față de Domnul. Noaptea e raza făcută, e veghea pentru ziua ce a trecut, și e liniște noaptea, sunt duhurile omului duse la culcare și umblă Domnul prin cetate și măsoară lucrarea zilei, face poza zilei, a celor din cetate și a lucrului lucrat în zi. De aceea, toată ziua voi să fiți cu Mine, fiilor, și ca Mine să slujiți unii altora pentru toate lucrările Mele cu voi, că voi nu mai sunteți ai voștri, ci sunteți slujitori Domnului, fiilor.

O, aveți grijă și de timp, măi fiilor. Timpul cel pentru lucru să fie timpul vostru cel cu Domnul, că omul a fost înlocuit cu mașina, și tot nu are vreme și grijă de suflet și nu numai de trup. Munca cea dată de Domnul omului ca s-o lucreze era rugăciunea, căci tot ce lucrezi cu ascultare de Dumnezeu e mai mult decât rugăciunea, că prin rugăciune ceri să ți se dea, iar prin ascultare primești și lucrezi să ai. Omul își spală cu mașina cămășile, blidele, o, și multe face el cu mașina, dar pentru suflet nu-i mai vine în minte să facă nimic. O, și câte sunt de făcut sufletului, fiilor!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului din 9 februarie 2020

mulți caută după Domnul în vremi de necaz, ca și acum două mii de ani când Mă căutau turme mari de oameni ca să le dau vindecare de neputințe. Dar Mie Îmi este dor de om care vine de dor după Mine, și așa om doresc să Mă urmeze, așa cum numai la auzul mărturisirii despre Mine se zidea dorul de Dumnezeu în cei pe care i-am ales Eu să-Mi fie ucenici apoi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Tăierii Împrejur cea după trup a Domnului, și Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare din 14 ianuarie 2020

O, în neamul român sunt nume de oameni cu acest cuvânt în nume, numele dorului, și li se spune lor: Dorul, Dora, Doruțul, Dorin, Doruleț. O, ce frumos! Dar nu după nume doar ar fi să fie numiți așa oamenii, ci după felul sufletului lor față de Dumnezeu, după dorul din ei, plini de dor după Mine, că numai dorul acesta îl poate ține cu Dumnezeu pe om, iar cine stă cu Domnul fără de dor de Domnul, o, acela nu are putere pentru Dumnezeu, nu-l cunoaște Domnul pe el.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan din 9 ianuarie 2020

Când porți în inimă o ființă pe care o iubești te faci locaș al acestei ființe și de aceea o iubești, fie că e de pe pământ, fie că e din cer.

O, fiilor, omul care iubește pe Dumnezeu trebuie să strălucească cu firea lui ca un locaș al lui Dumnezeu ca să vadă cei din jur pe Dumnezeu, Care locuiește în locașul Său. Cine vede pe cel ce-l iubește pe Dumnezeu vede pe Dumnezeu, căci Dumnezeu Se face cunoscut în cel care-L poartă pe El. Cel ce se iubește pe sine nu-L poate iubi pe Dumnezeu, ci poate iubi pentru sine și iubește un om, iar ceea ce iubești, aceea ești, om ești, dar dacă Îl iubești pe Dumnezeu ești ca Dumnezeu, ai iubire și împarți iubire, adică pe Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Nașterii Domnului din 7 ianuarie 2020

Cel ce nu se face locaș al lui Dumnezeu nu-L poate iubi cu nici un chip pe Dumnezeu. Cel ce nu-L iubește pe Domnul cu neastâmpăr, este pentru că nu se face locaș lui Dumnezeu.

Pe cel pe care nu-l vezi nu-l asculți, și asculți pe cel pe care-l vezi. O, ascultă-L pe cel ce nu Se vede de ochii tăi trupești, ascultă-L și iubește-L dacă vrei să-L asculți, că nimeni nu ascultă pe cel ce nu-l iubește.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Nașterii Domnului din 7 ianuarie 2020

O, nu uitați, ori de câte ori ieșiți dincolo de meleagul acesta micuț al cetății cuvântului Meu, unde stați voi cu Domnul peste voi, nu uitați, fiilor, să purtați cu voi apă sfințită și să vă curățați cu ea calea pentru mers, căci pașii cei lumești ai fiilor oamenilor lasă urmele lor pe cale, iar voi sunteți spălați și primeniți zi de zi, și trebuie să aveți cu voi apă curățitoare când pășiți cu pasul afară din cetate, fie în zi de sărbătoare de vestire, fie în zi de lucru pentru treburile cetății, că altfel nu e bine să lucrați, fiilor. Voi trebuie să vă spălați pe mâini și pe picioare de duhul lumii, de atingerea cu duhul și cu trupul de duhul și de mersul lumii, căci locul pe care stați este al Domnului, iar Eu n-am nimic în lumea aceasta, precum este scris.

Așadar, cel mai intrat în fire obicei, acesta să vă fie, spălarea în ieșire și intrare, în intrare și ieșire, căci cetatea Mea cu voi trebuie bine păzită și de voi, nu numai de Noi, o, nu numai de cei din cer, care au aici loc și popas cu Domnul. O, și multe taine poartă din cer cetatea Mea cu voi, acest loc pregătit, dat de Mine vouă în grijă să-l păstrați și să-l lucrați cu mânuțele voastre ca pentru Domnul clipă de clipă, spălat cu apă sfințită de urmele celor ce intră la voi când este cu știre să intre, și apoi voi să primeniți peste tot, căci lui Adam asta i-am spus să facă el în rai, iar el n-a stat în slujba Mea clipă de clipă, căci nu s-a lăsat spre ascultare de Dumnezeu omul cel zidit de Dumnezeu și așezat în rai pentru lucrul și paza grădinii Domnului.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon din 25 decembrie 2019

Toate cu știre, toate cu sfat, toate, fiilor. Iar Eu am acum să vă spun ceva vouă, ceva sfânt în ziua aceasta. Că am vorbit acum două mii de ani ucenicilor Mei de taina prieteniei, fiilor. Această taină este a fiilor lui Dumnezeu, și le-am spus fiilor lui Dumnezeu, le-am spus ucenicilor Mei atunci: «Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu! Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi, iar voi sunteți prietenii Mei dacă faceți această poruncă între voi, iar Eu de acum nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, și v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu. Eu v-am ales pe voi, nu voi pe Mine, și v-am rânduit să mergeți să aduceți roadă și să rămână roada voastră, pentru ca orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El să vă dea, dar nu uitați să vă iubiți unul pe altul, ca să aveți trecere la Tatăl».

O, fiilor, n-am putut să am mai mulți cu voi și lângă voi pentru Mine, că nu au voit ei să pătrundă cu fapta lor taina prieteniei, care este roada iubirii între frați, fiilor. Cel ce se ascunde cu ceva măcar cât de mic de ceilalți frați, acela nu a ales să se lase pătruns și cuprins de taina prieteniei, căci prietenii își spun tot, așa cum Eu le-am spus la ucenici prieteni, și le-am dat de știre tot ce am auzit de la Tatăl Meu, precum este scris.

O, n-au voit cei ce au fost lângă voi să stea în dragostea cea din cer, căci când stăpânul este văduvit să știe ce face sluga sa, o, cum să mai fie vorba și de roade, și să mai și rămână roadele? Am spus pentru cei ce rodesc, să fie lumină și sare le-am spus, și apoi să se reverse acestea ca roade ale prieteniei dintre Mine și ei, dintre ei și ei cu multă credincioșie, și orice vor cere de la Tatăl în numele Meu ei să primească, ei să rodească ceea ce cer de la Tatăl, dar numai să ceară, și totul pe temelia iubirii dintre ei și Mine, dintre frate și frate.

Iată taina prieteniei, fiilor! O, de ar înțelege-o pe ea cei strânși în buchețele în numele Meu, în lucrul Meu peste ei și peste pământ! O, ce ar mai avea de ascuns un fiu al lui Dumnezeu, când tot ceea ce are el de ținut și de lucrat este Dumnezeu, adică să-L facă pe Domnul în el și între frați, și apoi să-L împartă celor ce nu-L au pe Domnul prin porunca iubirii și prin lucrarea ei?

O, fiilor, taina pe care am pus-o pe masă acum, țineți-o pe masă ca să fie înțeleasă și pusă în lucru, ca s-o luați în inimă și în lucrare și s-o păstrați pentru împlinire, ca să vă păstreze ea ai Mei, și frumoși să vă am prin ea pe voi.

Nimic să nu aveți de ascuns unii de alții, nimic, fiilor, iar de ascunderi feriți-vă mai mult decât de orice dușman, căci ascunderea naște minciună, iar minciuna este diavol, fiilor, precum este scris. Iar lucrul vostru aici este să-L faceți pe Domnul în voi și în jur cu toată iubirea cea de la Domnul dăruită vouă, și așa vă veți dărui unii altora lucrul vieții voastre, pe Domnul, fiilor.

Cei ce iau parte la masa iubirii Mele de acum, să nu aibă ceva de ascuns, ci să aibă grijă de iubire tot timpul, unii de alții să aibă grijă de iubirea din ei și de lucrul ei, ca să fie lucrul lor ca lucrul Meu, Cel ce Mi-am pus viața pentru prietenii Mei ca să aibă ei viață și porunca vieții, iubirea, fiilor, iubire ca în cer.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon din 25 decembrie 2019

Voi să nu vă bucurați de viață, decât că puteți sluji cu ea lui Dumnezeu, Care v-a dat viață, fiilor, și Căruia Îi datorați frumoasă s-o trăiți, și să I-o închinați Lui cu bucurie, și de bucurie să puteți să-I fiți Lui de folos, căci și sfinții Mei lucrători Mie în vremea trupului lor trăiau de bucurie viața lor cu Mine, chiar dacă erau săraci sau bogați între oameni pe pământ.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae din 19 decembrie 2019

iubirea de Domnul în om Îl vede mereu pe Domnul în toate și în toți, și o lucrează ei pe ea cu duhul, cu sufletul și cu trupul, iar măsurarea o lasă Domnului, pe Care ei Îl iubesc și Îl văd în toate, și altceva ei nu mai văd, și trăiesc de bucurie, o, și e dulce Mie o așa viață în creștin, mereu bucurându-se că poate s-o dea Domnului, s-o pună în slujba Lui, așteptând pe Domnul, o, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae din 19 decembrie 2019

Acum iată, ierarhul cel sărbătorit azi grăiește dintre sfinți peste voi, iar Eu îi spun: Hai, marele Meu slujitor și ucenic! Pace ție în grăirea ta cu ei!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae din 19 decembrie 2019

O, fii ai lui Hristos Cuvântul, o, fiilor, case de rugăciune să fie casele voastre pe pământ, și multă strigare să ridicați la cer mereu, mereu. Voi, cei de aici, din cetatea Domnului, și toți cei care țin aproape vouă pentru mersul lor cu Domnul, o, să nu fie zi sau noapte să nu aduceți mărire Domnului și mulțumiri și cereri către sfinți. Nu numai lucru cu mâna trebuie să facă în vremea zilei creștinul, dar și rugăciune, dar și cântare, dar și fapte cerești, și apoi noaptea iarăși, fiilor, și asta v-a salvat pe voi atunci, în ziua încercării. Că pătrunzând ei în casa voastră de rugăciune au luat în ei vină, și au suferit mulți pentru gândul cel rău al lor ridicat spre voi în zilele acelea.

O, ce minunat a lucrat Domnul, ce minunat atunci pentru voi! Așa fel de trăire zi de zi cu Domnul vă apără pe voi de orice ar da să se apropie cu rău de voi de la oameni sau de la diavol, și asta v-a salvat de cursa întinsă atunci spre voi, fiilor. Casa voastră avea lucru de rugăciune de la voi spre Domnul, și avea nopți de veghe cu Domnul, măi fiilor, și iată vrăjmașii biruiți! Acum vă are Domnul, că v-a păstrat, dar și voi L-ați păstrat, și nu uitați de Domnul și de sfinții Săi!

Suntem cu voi, nu sunteți singuri. Cum merge umbra voastră după voi în fața soarelui, și nu se poate ascunde ea, așa umblă cerul cu voi pe cale tot timpul ziua și noaptea, că Domnul este soarele vostru, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae din 19 decembrie 2019

O, scumpă trâmbicioară, hai să cuvântăm la masa amintirilor, hai să deslușim împreună câtă putere aduc durerile peste cei ce le trec fără să se clatine, ba chiar să crească ei prin dureri, așa cum și tu ai avut parte să te călești pentru Domnul tău prin dureri mereu, o, trâmbița Mea cea de apoi.

— O, binecuvântați sunt fiii durerii, Doamne, de mii de ori sunt binecuvântați cei ce înțeleg ce înseamnă Dumnezeu și mersul cu Dumnezeu pe cale! Și iarăși, abătuți și triști mereu sunt cei care nu-și înțeleg propria lor minte și simțire, care îi abat mereu pe ei spre nemulțumire, spre neumilință și nerăbdare, de vreme ce nu cunosc ei cum este calea Domnului. De aceea nici fapte nu-și zidesc aceștia, și care să le ajute în ziua răsplătirii cea după fapte.

Prin faptele tale duhovnicești și frățești, așa îi poți ajuta pe mulți să-L cunoască, să-L simtă pe Dumnezeu, Care poartă de grijă tuturor ca un tată, și să dorească ei după Domnul, după Cel ce are așa fii lucrători de fapte mari pe pământ.

Nimănui să nu spui „nu” dacă te roagă ceva, că atunci Domnul stă acoperit de cel ce cere sprijinul tău și se uită cum îi răspunzi, cu da sau cu nu, și iată câtă cunoștință trebuie să ai și câtă faptă ca să-L poți ști și înțelege pe Dumnezeu și calea cu frații.

O, fiilor de azi ai lui Dumnezeu Cuvântul, iată ce vă spun: În rânduiala mea de miezul nopții se strângeau creștinii la rugăciune în căsuța de locuință mie, iar eu noapte de noapte aduceam Domnului citirea psalmului 118, și îl aveam ca pe un râu care spală, ca pe un săpun care curăță tot ce te murdărește din părți într-o zi, ca pe o alifie peste lovituri noi și vechi, ca pe o petrecere cu Domnul, cu doctorul, cu Cel ce te veghează cu atâta grijă și dor. Mă simțeam ca un ucenic care învață, ca o școlăriță care învață pentru note bune, cu duh blând și smerit față de toți cei din cer și cei de pe pământ, și eram pătrunsă toată de dragoste de Dumnezeu.

Vă îndemn la duh de rugăciune, fiilor, că la rugăciune știți și voi să vă așezați după rânduiala creștinească, dar la duh de rugăciune vă așează doar dragostea de Domnul și nevoia sufletului de a sta cu El în petrecere sfântă cu duhul blând și smerit. O, pace vouă și între voi, ca să aveți trecere la Domnul cu rugăciunea, fiilor! Iertați, și vi se va ierta când cereți Domnului iertare pentru greșelile voastre! Nu greșiți dragostei, căci dragostea este de la Dumnezeu și se duce la Dumnezeu, iar nedragostea este de la diavol, și fiecare își primește plata faptelor sale adunate pentru plata lor.

Tot ce vine spre voi e rodul faptelor voastre, rod bun sau rău, fiilor, așa să știți și așa să credeți voi. O, învățați bine ca să știți pe dinafară ce lucrează duhul frăției întru Hristos, ce face el între frați, ce jertfă se așteaptă de la cei ce înțeleg ce este calea lui Hristos și faptele de pe cale, iar până nu se va ști bine ce este mersul cu Domnul și cu frații, o, nu va fi pacea aceea care arată că este Domnul între frați.

O, și vă mai îndemn, uitându-mă la voi și între voi de aici, de sus, de unde se vede atât de bine văzutele și nevăzutele voastre, vă îndemn cu trâmbițare peste tot poporul și vă rog pe toți, fiilor, dezbărați-vă de orice gândiri sau vorbiri sau cuvinte care nu pot fi scrise în cartea vieții pentru mântuirea voastră, și cereți stăruitor cu multul să vă șteargă Domnul cele scrise împotriva voastră cuvinte sau fapte. O, nu uitați aceasta, eliberați-vă de orice vorbe și fapte care nu vă pot duce la Dumnezeu, și pe El la voi pe pământ. Fiți plini de veghe sfântă și dulce, pentru ca să puteți croi cale pentru rugăciunile voastre, și numai apoi să le ridicați și să le îndreptați spre Domnul, că altfel ele se strâng împotriva voastră și vă vor judeca ele că le-ați trimis, și nu le-ați împlinit așa cum le-ați cerut.

Unul pentru altul, asta înseamnă veghea cea sfântă, fiilor. Pe Domnul nu trebuie să te superi ca pe om, ci primește totul ca de la Dumnezeu fără să te superi, căci Domnul știe cu ce te poate vindeca, iar dacă sufletele se vor vindeca vor veni spre bine și trupurile, că Domnul va da, căci dacă-i ceri unui om să se roage pentru tine te ia în spate cu suferința ta și se îmbolnăvește și el ca și tine, dar sufletul îi rămâne tot bolnav, tot ca și trupul, și mai bine este să-l rogi pe cel bolnav să-și lase păcatele, de la care vin suferințe apoi peste trup.

O, fiilor, ce mult v-aș învăța! O, stați cu Domnul și învățați de la El iubirea de Dumnezeu și de frați, și altă fericire să nu doriți voi cu nici un chip, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu din 14 decembrie 2019

O, fiule care vii să crezi și să Mă crezi, o, ai grijă de pacea dintre tine și Mine, că dacă nu ai înțelepciunea inimii ca să știi cum poți să ai și să stăruiești și să păstrezi cu bogăție pacea dintre tine și Mine, înseamnă că nu ai lucrătoare această înțelepciune, și trebuie să te apleci ca să fii ajutat de cei ce au înțelepciunea aceasta și să iei pentru tine de la ei, dar trebuie aplecare să ai.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Ecaterina din 8 decembrie 2019

O, fiilor, fiilor, Eu trebuie să am loc și stat în voi, căci voi nu știți singuri calea și lucrarea credinței în vremi de soare sau în vreme grea. Nu știți, fiilor, nu știți că pe calea Mea e soare, ca să nu faceți din voi nori și ceață peste vremea cea însorită. O, nu știți că pe calea voastră cu Mine sunt nori, sunt încercări, din care creștinii Mei trebuie să iasă biruitori de fiecare dată, ca să am ce să vă plătesc pentru vremea lucrului cel pentru viață cu Mine, fiilor.

O, pace vouă, și întrebați-vă cu pace în voi, o, întrebați-vă pe voi înșivă dacă am ce să vă plătesc, dacă aduceți voi înaintea Mea lucru și fapte pentru plată bună, căci Eu am hotărât și am zis: «Fiecare va fi judecat după faptele lui, faptele îl vor judeca, ele sunt cele ce judecă pe om»!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Ecaterina din 8 decembrie 2019

O, pace vouă, măi fiilor care vă voiți ai Mei cu iubirea! O, dar toate trebuiesc educate mereu și mult, iubirea și răbdarea, umilința inimii, blândețea și smerenia, și toate prin iubire și prin legile ei sfinte, ca nu cumva să lucreze de capul lor lucrările voastre, ci să dovediți voi prin ele că aveți învățător peste voi ca niște fii.

O, pace vouă! Ea vine de la umilința inimii, fiilor, și așa au păstrat-o în ei toți sfinții Mei, căci ei M-au iubit pe Mine în ei, și nu s-au iubit pe ei, iar pe Mine Mă păstra în inimi pacea lor.

Pace vouă, mereu vă spun! Pace între voi cu orice preț, oricât ați da sau ați pierde pentru ea ca să stea ea în voi, căci unde e iubire se depărtează ura și nemulțumirea și cârtirea, și orice duh tulburător moare, fiilor!

O, pace și iubire, fiilor! Acestea le aștept în voi pentru Mine și pentru voi. Vin sărbătorile cu praznicele lor, nu uitați! O, nu uitați, cu pace să le întâmpinați, iar rugăciunea să aibă cale liberă dinspre voi spre Mine, că dacă în voi și între voi nu lucrează pacea ca punte de trecere în toată vremea cu mare și cu multă răbdare și umilință și iubire pentru ea, o, unde s-ar aduna rugăciunile voastre când le aduceți voi?

Așadar, primiți mângâierea prin lucrarea păcii, și tot ce vine spre voi încredințați-vă că sunt știute de Mine, și nu vă sunt dăunătoare dacă le primiți ca de la Mine, așa cum știu Eu să vă lucrez mereu, și ca să vă pot păstra ai Mei până la sfârșit, până la ziua slavei Mele cu voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Ecaterina din 8 decembrie 2019

Pun masă de praznic pentru tine și vin să te adun și să-ți dau din gura Mea, căci Duhul Meu te adună și vine spre tine și-ți dă din Dumnezeu și te învață să te înfierbânți cu duhul, și nicidecum să te răcești de Dumnezeu, iar tu întărește-ți frica de Dumnezeu, că ea nu te lasă să cazi de la Mine spre tine, nu te lasă să calci peste cuvântul Meu cel pentru tine, și iată, îți amintesc că Domnul Își găsește plăcerea în cei ce tremură la cuvântul Lui, precum este scris, și aceia se tem să-l calce, iar Eu stau cu lărgime întru ei și-Mi tot lucrez lucrarea Mea prin ei.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului din 4 decembrie 2019

Dar în ziua aceasta sunt aici, în cetatea cuvântului Meu cu praznic împărătesc pentru tine, pruncă împărăteasă, dată de mică lui Dumnezeu în ziua aceea de demult, și peste care au trecut mai bine de două mii de ani, și a rămas ea sărbătoare pentru tine la creștini și ești pildă măreață pentru tot omul, mama Mea. Iar cine vrea să știe cum trebuie să fie viața omului pe pământ, iată pilda, iat-o față în față cu tot omul, și care-și poate alege viața cu sau fără Dumnezeu pe pământ.

— O, copilul meu Iisus Hristos, o, și Tu, și Tu ai fost la fel, copil ai venit pe lume și copil ai trăit și copil ai rămas, și aceasta prin ascultare, Fiule scump. Am fost Cei ce am ascultat și când Ne-a fost ușor și când Ne-a fost greu, căci ascultarea nu alege, ci ascultă și atât.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului din 4 decembrie 2019

O, Doamne Fiule, mulți se culcă pe urechea că nu toți trebuie să fie și să facă așa cum am fost și am făcut Noi, și aceasta zic pentru că au ales să fie mai mari decât Noi și liberi de Dumnezeu, ca și cei dintâi așezați de Tine în rai, și care n-au voit să asculte și să se păzească de cădere din rai, și au rămas ei cu ceea ce și-au ales să facă și să fie, dacă nu le-a plăcut să fie copii

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului din 4 decembrie 2019

Noi însă am venit acum două mii de ani pe pământ născuți, întâi eu, și apoi Tu, Fiule al meu, o, și amândoi am arătat ce trebuie și ce nu trebuie să facă omul care se naște pe pământ, că trebuie să asculte apoi așa cum Noi am ascultat, iar Tu și în moarte pe cruce ai ascultat atâta de dumnezeiește, atâta de măreț, o, copil îndurerat mereu în cer, și apoi pe pământ, și apoi iarăși lângă Tatăl în cer, și tot mereu îndurerat din vecii și până în vecii, copil al durerii născute pentru Noi din omul neascultător de Tatăl, și nu e omul decât o durere pentru Noi, dacă altfel de minte nu are, o, și cum să aibă când el a călcat peste cuvântul lui Dumnezeu și a luat să mănânce din pomul oprit ca să fie deștept și să se dea deștept apoi, așa cum se și dă tot omul care nu poate să se dea lui Dumnezeu ca un copil și să aibă Tată și să aibă îngrijire ca un copil, căci pilda Noastră nu s-a prins de om ca să se facă prunc sub mâna Ta, sub îngrijirea Ta așa cum păsările, așa cum florile sunt sub grija Ta cu hrana și cu podoaba lor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului din 4 decembrie 2019

O, fii ai Cuvântului Iisus Hristos, voi să fiți ascultători, fiilor, ca să fiți fii, ca să fiți copii, ca să Ne urmați pilda, că așa am stat Noi cu viața pe pământ. O, întăriți-vă în pilda cea bună pentru ascultare tot timpul și în toate, în cele mari și în cele mici oricât de mici ar fi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului din 4 decembrie 2019

O, popor al Fiului meu, te hrănește Domnul, fiule. Ai grijă de cinstea ta cea de la El dată ție. O, ce măreață cinste, ce mare trecere ai între cei păcătoși prin portul tău cel sfânt! Că se uită păcătoșii după tine pe cale ca după o salvare a lor, ca după o nădejde a sufletului lor și-ți caută ajutorul să li-l dai.

O, e haina slavei haina de creștin iubitor de Dumnezeu după duh, după viață, după vorbă, după port, și care nu seamănă cu haina lumii, ci, din contra, te scoate din lume și vede lumea că nu ești al ei și că ești al lui Dumnezeu pe pământ.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului din 4 decembrie 2019

Voi, cei bogați, știți voi de ce aveți bogății? Iată, sunteți încercați de Dumnezeu ca să vadă dacă aveți credincioșie în slujba voastră față de Cel ce este Vistierul bunătăților, al vieții, al sănătății, al avuțiilor omului. Să știți că toți cei bogați ar fi să știe de ce sunt ei bogați, căci Domnul le-a dat lor să aibă și le dă ca unor iconomi, cărora li se încredințează cămări cu bunuri pentru ca ei să împartă cu nevinovăție și cu pricepere la cei ce n-au cămară. Cei bogați ar fi să nu se simtă bogați, ci doar așezați de Dumnezeu în slujba semenilor lor, și nimic să nu aibă ei mai mult decât ceilalți care n-au această dregătorie, căci le este încredințată de la Dumnezeu cămara pentru cei ce primesc din ea hrană, hăinuțe, adăpost, semințe de învățătură, veghe, și toată îngrijirea cea din partea Mea prin cei cărora li se încredințează lucrarea de iconomi, iar ei să nu aibă mai mult, nimic mai mult decât ceilalți, ca să aibă ei în cer strânsură și răsplată pentru jertfa lor cu slujire. Calul slujește pe om fără să ceară ceva stăpânului la care el slujește, și care îi dă adăpost și îngrijire. La fel orice animal slujitor sau însoțitor omului, și care are bogăție de dăruire pentru stăpânul său.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din 21 noiembrie 2019

O, fiți cu luare aminte la cele ce vă spun. Dacă nu puteți sta cu Dumnezeu până la capăt, dacă nu poți, fiule, să mergi până la capăt, până la sfârșit, tu vinzi apoi pe fratele tău de cale, că asta înseamnă să nu stai până la sfârșit. Iată și Iuda a mers pe cale cu frații lui Hristos și și-a făcut slujirea sa, dar a căzut de lângă frați și a murit în greșeală în ultima zi a mersului său. Și de ce a ajuns el trădător pe calea Domnului, și pentru Domnul apoi și pentru frați? Pentru că umbla lăturalnic, și tot așa și lucra. Lucra pe margine, dar în numele misiunii cea pentru mersul Meu pe pământ cu lucrul Meu din vremea aceea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din 21 noiembrie 2019

O, nu numai când ai nevoie de ajutorul Meu la greu, nu numai atunci să cauți la Mine. Stai cu Mine mereu, ca să-ți fie ție bine, că e greu fără Domnul, fiule. Nu căuta după El numai când ești bolnav sau trist. Caută când ești sănătos, caută-L pentru iubire. O, caută-Mă ca să Mă iubești, să fiu iubirea ta! Fără Mine Mă pierzi și te pierzi zi după zi, căci viața fără Dumnezeu e tot o primejdie, și vine apoi rana inimii, și nu mai ai cu ce s-o vindeci. O, nu-ți goli de Mine mintea. Orice preocupare a minții pentru cele ce trec îți golește mintea, nu mai ai pe Domnul de viață a ta.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din 21 noiembrie 2019

O, fiilor, dar nu uitați, o, nu uitați și de voi, nu uitați de greșalele voastre ca să le curățiți de pe voi la vreme, și vă rog plângând, vă rog să vă pară rău din toată ființa de greșalele cu care mai mult sau mai puțin M-ați îndurerat, și mai ales să le pară rău unora dintre voi care puțin de tot au înțeles lucrarea cuvântului Meu cu voi, și spun la toți cei care cred, le spun așa:

Fiilor, fiilor, trebuie să vă vedeți greșalele, și apoi ștergerea lor dinaintea Mea, iar asta cere să fiți cu ochiul Meu în voi, nu cu al vostru, căci omul trage să fie de partea sa însăși, iar dacă din fire nu are umilință dătătoare de viață nu poate să-și aibă grijă de inimă, de templul Meu din om, în care ar fi să Mă lase să stau să-l cârmuiesc Eu pe om mereu, mereu, fiilor, pentru ca să înțeleagă omul taina Mea de azi

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din 8 noiembrie 2019

O, fiilor, îngerii Mei vă fac poze mereu. Vedeți să fiți frumoși, ca Mine să fiți, ca să vă bucurați de voi când veți privi averea adunată la Mine, că rușinați vor fi cei ce n-au avut grijă de ei clipă de clipă pentru asemănarea lor cu Mine în viața petrecută pe pământ.

O, fiilor, când voi sunteți în valuri primejdioase și bat ispite spre voi, strigați-Mă ca Petru ca să Mă apropii să vă ajut, dar nu vă îndoiți de Mine dacă Mă strigați, ci așteptați-Mă să vin, și nu disprețuiți durerile când vin. Ele sunt adevărate, iar bucuriile nu, fiilor, iar voi căutați dragostea, dar dragostea cea duhovnicească toți, căci ea nu moare niciodată, fiindcă ea lucrează viața, fructele vieții, și pe care le știți din Scripturi, și mai ales duioșia și blândețea, smerenia inimii și iertarea, fiilor. Iar dacă cineva ar fi să cadă, acela pierde mai întâi dragostea, și apoi darurile duhovnicești rând pe rând și nu-i mai trebuie dragostea Mea și-și face el dragoste din cele ce-l cad de la Mine pe el.

Iată, iată, vă fac trezire sfântă: ștergeți-vă dinaintea Mea cuvintele limbii, pe cele care vă învinuiesc și vă pândesc să vă facă durere, și pentru care diavolul așteaptă clipa să le împlinească în dauna vieții sufletelor voastre, căci viața sufletului e fără de sfârșit, și poate fi cu durere veșnică, cu lacrimi veșnice, o, și de aceea aveți grijă să luați dinaintea Mea învinuirea diavolului pentru cele scăpate de limba voastră și prielnice lui apoi. O, nu grăiți nici în gând, nu grăiți nesocotit! E primejdios, fiilor, căci scris este: «Fiecare pasăre piere pe limba ei».

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din 8 noiembrie 2019

Fiilor, fiilor, vedeți să nu vă pierdeți credința din pricina nedragostei. Vedeți că trufia este dușmanul de moarte al dragostei de Dumnezeu și de frați, căci din pricina acestui păcat urât au căzut de la Mine cei ce s-au jucat cu acest păcat pedepsitor peste neamul creștinesc între frate și frate, între om și Dumnezeu. Omul își face rost de greșeli, și apoi de trufie, de suflet rece și vârtos, de minte tulbure și îngroșată și pierde subțirimea Duhului, prin Care el vede și se vede.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din 8 noiembrie 2019

O, poporul Meu cel de azi, o, fiule, omul are atâtea păcate prin care poate să-L piardă pe Domnul de peste el, și pe el de Domnul, iar nepăsarea lui crește cu fiecare păcat, că asta face păcatul, îl îngroașă pe om să nu mai simtă, să nu se mai simtă pe sine ca să se ridice când cade și să se scuture de păcat.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din 8 noiembrie 2019

Fiilor, fiilor, cel ce are acțiunile sale pe lângă ale Mele cu el și pentru el, acela vrea și merge pe două cărări, și unul ca acela merge cu doi pepeni într-o mână, cu trei, patru câteodată, că așa e omul deprins, să facă el, să poată el, să vrea el, și nu-i place să aibă peste el o mână vindecătoare din partea lui Dumnezeu, și așa se alege omul cu cele ce lucrează el, căci își ia singur.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din 8 noiembrie 2019

O, puțini vin de dragul lui Dumnezeu cu inima din ei, și aceia pot cu Domnul pe tot drumul vieții lor. Altfel de venire după Domnul nu te ține până la capătul vieții cu Dumnezeu, că te trag înapoi plăcerile care te ispitesc ca să le iubești, ca să le dorești, și care umblă la inima ta ca să te slăbească spre ele.

O, aveți grijă, fiilor, să nu vă căinați unii la alții cu nemulțumiri pe calea voastră cu Domnul așa cum au făcut fiii lui Israel, că, fiți atenți, cuvântul odată rostit cu gura este luat de diavol ca păcat al nemulțumirii și vă pândește apoi să vă pice prin înseși cuvintele voastre împărțite în părți.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din 8 noiembrie 2019