5.3. Punerea pietrei de temelie

O, fiilor, privesc ziua când am avut adunare de ucenici și am așezat cu slujire bisericească piatra de temelie a cetății sfinte a Noului Ierusalim, și când am început Eu cu voi lucrul cel pentru ridicarea cetății, iar ea s-a ridicat la cuvântul Meu, și se tot ridică, fiindcă Eu și cu voi lucrăm prin cuvânt, fiilor. O, am avut aici în ziua aceea pe cel ce Mi-a fost credincios Mie și vouă, pe arhiereul Irineu, și l-am iubit cu iubirea Mea și l-am binecuvântat să așeze cu voi în numele Meu începutul zidirii cetății și toată așezarea bisericească și înnoită prin cuvânt. El M-a ascultat și a împlinit, și a fost zi de iubire și de credință și de nădejde, căci tot ce are Dumnezeu în plan se împlinește, fiilor, cu sau fără voia sau credința celor de jos, și rămân apoi cele ale Domnului și merge Domnul la vedere cu lucrul Său.

O, te-am avut alături cu Mine, și cu ucenicii Mei cei mici în ziua aceea mare, unsule al Meu Irineu, căci te-am avut credincios și ascultător cuvântului Meu care ți-a cerut să-Mi împuternicești taina începutului cel nou al bisericii Mele de Nou Ierusalim. Îți spun și azi, ca și atunci îți spun: pace ție! O, cum să-ți spun altfel când tu ai atâta nevoie de pace? Îți văd inimioara cum bate, cum se zbate, și ai nevoie de pace. Eu, Domnul, numai prin greu am mers cu cei ce au rămas cu Mine sub acest steag, iar de la cei ce M-au părăsit ca să nu Mă mai ajute sub greu am avut numai de suferit și de suspinat cu mare încordare de duh, și Mă uit de departe de ei, Mă uit la ei și Mi-e jalea mare de la ei, căci s-au amestecat cu lumea în care Eu nu stau, iar pe Mine nu M-au mai ales, și orice ar mai face ei bine nu mai are preț, după ce M-au părăsit bătând cu pietre, cu cuvinte de dispreț în cei ce au rămas lângă Mine, și cu care Eu astăzi merg și tot merg.

O, să ajungi să nu mai iei de la Dumnezeu, să nu mai vrei lângă Dumnezeu pentru că nu-i mai ai la suflet pe cei prin care Domnul Se strecoară spre tine ca să nu te lase să mori, pe cei de care ție nu-ți mai place pentru că-ți place de tine, o, aceasta și-au ales ei să facă, și au făcut și fac durere în cer, și asta își agonisesc ei, că fiecare își agonisește ceea ce se strânge de la el în cer.

O, numai celui ce-i place de el însuși, numai acela se împiedică în cel de lângă el, în cel prin care Domnul i-ar putea lui grăi, și iată, ajungi să nu mai vrei, să nu mai iei de la Domnul, sau să nu mai crezi ceea ce vine de la Dumnezeu, că aceasta vine ca o pedeapsă a îndoielii, a nestatorniciei inimii, a nemulțumirii cu Domnul, vine ceea ce cauți, vine ce faci tu, cel ce alegi să fii nemulțumit. O, în creștinism este credință, și la ea se lucrează și de om, și de Dumnezeu, iar dacă îți este dat să crezi, crezi, și numai celui cu temere de Dumnezeu îi este în el păstrată de Dumnezeu credința.

O, arhiereule martor, Îmi plâng buba Mea și suferința ei, căci cei îndoielnici îi hrănesc cu îndoiala lor pe cei din jur, și este asta mare durere la Mine, dar celui ce-i este dat să creadă cu statornicie, acela are înțelepciune de a-l socoti ca vrăjmaș al Domnului pe cel ce împarte clătinare, pe cel ce lovește cu clătinare în mulți pentru nemulțumirile lui, și se bucură unul ca acesta să facă necredință și clătinare în om. Eu însă merg cu credincioșie spre Tatăl, împreună cu ucenicii rămași, și merge cuvântul Meu, și va aduce el izbânda Mea și o voi împărți pe ea cu cei ce nu s-au îndoit în venirea Mea de azi cuvânt pe pământ, rămânând ei ai Mei și ai ocrotirii Mele pentru ei.

O, pace ție! Primește acest dar! Ți-l dau ca dar. Mi-e tare dor de tine, de cel de atunci, când tu erai alinul Meu și al celor mici ai Mei, cu care și astăzi merg, și nu stau din mers, iar celor ce n-au mai mers cu Mine le doresc pocăință, dacă vor fi ei primitori ai acestui mare dar. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la douăzeci și patru de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22 iulie 2015

O, e zi de hram al așezământului în care sunteți de Domnul așezați, iar noi, cei din cer, suntem cu voi la masă. Lângă ziua mea de serbare stă cu ziua lui de intrare în cer cel dintâi ucenic al Domnului nostru, apostolul Andrei. Împreună ne aplecăm înaintea celor din cer și înaintea celor de pe pământ, care ne poartă sărbătoarea. Noi am fost unul lângă altul martori din cer în ziua pecetluirii grădiniței Domnului acum douăzeci și trei de ani, iar voi ați fost martori de pe pământ, alături de arhiereul martor prin care s-a rostit pecetluirea cu sfințenie a grădiniței cuvântului, și privim acum această zi și avem de ce să oftăm.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu din 14 decembrie 2014

Acum închin Ție, Doamne, această măreață zi de întreită sărbătoare, iar Andrei apostolul are ruga lui înaintea Ta în această zi. Amin.

— O, deschide cerurile, Doamne, ca să Te vadă fiii neamului român, că eu aștept de două mii de ani slava Ta în mijlocul acestui neam, pe care l-am pecetluit eu cu numele Tău mai înainte de venirea mea la Tine prin cruce, prin cruce cu chin, Doamne. Ți-am fost statornic prin dureri și prin cruce, iar acum aștept darul Tău, slava Ta pe pământul român, bucuria pe care o doresc de două mii de ani, Doamne, și iată, bucuria se naște pic cu pic și se întregește, iar eu aștept ca și toți cei din cer, când ziua Ta de slavă va cuprinde cerul și pământul în ea, iar sfinții Tăi vor avea și ei ziua mângâierii, ziua bucuriei. Eu Ți-am fost martor în ziua pecetluirii grădiniței cuvântului Tău și am așezat puterea cea din porți peste grădină ca să fie a Ta și nu a lumii această grădiniță, iar arhiereul Tău de atunci a rostit cuvânt de pecetluire și s-a întocmit voia Ta prin noi în cer și pe pământ deodată în ziua aceea de mărturie.

O, frate arhiereu, nu uita, nu uita clipa cea măreață când tu ai avut slujire tainică lângă cei din cer în ziua aceea când s-a scris cuvântul tău peste această grădiniță pentru pecetluirea ei. Ești scris în cer cu ziua aceea și nimeni nu se poate sui la cer ca să te șteargă din cartea acelei zile. O, păstrează-te în carte cu duhul inimii tale, că nu se poate rupe fila aceasta din carte. Îl rog pe Domnul acum să te învăluie în duhul credinței pe care ai avut-o în ziua aceea, iar tu să te lupți așa, după cum este pentru tine înaintea Domnului rugăciunea mea.

O, slăvește-Te, Doamne, în el pentru Tine, că Ți-a fost martor și s-a scris zi de mărturie în cer și pe pământ atunci, iar eu mă aplec în această zi, că sărbătoare mare este această zi, întreită sărbătoare este ea, Doamne. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu din 14 decembrie 2014

Eu, Domnul, ca în fiecare an în ziua aceasta de pomenire a mărturiei ei, rostesc binecuvântare peste creștetul arhiereului Meu Irineu, pe care l-am avut în ziua aceea la pieptul Meu cel duios după fii și l-am uns să-Mi împuternicească cu putere de cuvânt hotarele grădiniței cea aleasă de Mine pentru sfârșit de timp și toată taina Mea din ea și să-Mi sfințească începutul zidirii chivotului, al pietricelei albe și a toată taina ei cea scrisă în Scripturi pentru sfârșit de timp, lucrare plină de umilință și de taină, căci așa este Dumnezeu întru lucrările Sale în toate vremile de sub cer. Binecuvintez, așadar, duhul și sufletul și trupul arhiereului Meu martor al zidirii bisericii Mele de la sfârșit de timp, a Noului Ierusalim, simbolul cel tainic al celor nevăzute ale cetății sfinte, cetatea Noului Ierusalim, care va rămâne apoi cu toată slava ei între cer și pământ și cu toți moștenii ei, cu cei ce au iubit pe Domnul cu iubirea lor. Binecuvintez cuvântul și puterea cuvântului arhiereului Meu martor, iar pașii lui să meargă, să urce, să poată, să biruiască pentru Mine și pentru mântuirea multora, căci împărăția Mea nu este din lumea aceasta și nu are nimic în ea, ci numai întru cele cerești, și întru cei cerești pe pământ își are ea sălaș.

Grăiesc cuvântul Meu peste arhiereul Meu și-i spun lui: O, să nu plângi de lanțurile puse peste tine! N-au voit să te lase lângă Mine cu credință, n-au voit cei necredincioși, cei ce s-au dorit cei mai mari și au ținut la mărirea lor mai mult decât la Dumnezeu și la cuvântul Lui, care vine pe pământ ca să nască din nou lumea, precum este scris. O, roagă-te cu foc, și cu lacrimi și cere lui Dumnezeu să ia necredința de pe pământ, că e mare și e multă lepădarea de credință, păcat care se face prin amestecare, și mai ales prin despărțire de Dumnezeu atât cât oamenii nu înțeleg mulțimea acestui păcat. O, în fel și chip se săvârșește pe pământ păcatul lepădării de credință, dar cel mai greu apasă pe Mine când îl săvârșesc cei ce s-au băgat sub haină și sub nume de slujitori ai dreptății și ai credinței curate, și doare mult la Dumnezeu această durere. Îi strig la masa Mea de cuvânt, le trimit grăirea Mea la toți, dar n-au putere pentru umilință, n-au, iar Eu stau umilit de ei pe pământ, căci pentru statul lor mare peste lume Mă umilesc ei pe Mine, Mă țin pe Mine departe de ei și de cei stăpâniți de ei. O, roagă-te fierbinte pentru împăcarea dintre ei și Mine, că nu vreau să rămână ei despărțiți de mila Mea, care se coboară din cer acum, și cu care Eu, Domnul, voiesc să curăț prin cuvânt păcatele lor și să-i ajut apoi să iubească, să iubească sfințenia, fără de care nimeni nu poate cu Domnul, nimeni nu are pe Domnul. O, nu uita de lacrimi. Adu-Mi lacrimi, adu-Mi mereu. Adu-Mi inimă zdrobită pentru binele lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii, ca să lucrez Eu la rugăciunea ta cea plină de răbdare și de iubire, o, fiule, ca să vină apoi bucuria pentru cei din cer, care așteaptă. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea de douăzeci și trei de ani a punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22 iulie 2014