3.2. Lucrarea poruncilor lui Dumnezeu

– Cu tine veniți, în taină de Duh Sfânt a sărbătorii de Rusalii, mărturisim, Doamne, pe cele ce nu se văd de ochii omenești, dar se văd cu duhul credinței, și apoi cu duhul dragostei de cele cerești, o, Învățătorule milos. O, ce frumos ai învățat Tu azi poporul, ce frumos! O, ce frumos am stat și noi, ascultând și hrănindu-ne din gura Ta! Noi, sfinții Tăi, am fost și pe pământ, și suntem și acum de lângă Tine mărturisitori ai Tăi peste oameni. Viața noastră plină de Tine pe pământ mărturisea pe pământ și în cer, Doamne, căci iubirea cea pentru Tine se slăvea din noi și mărturisea lucrarea ei. O, așa să ai și azi ucenici, Doamne, iar numărul lor să se înmulțească, și Tu să Te mângâi, că mare, prea mare, prea dureroasă Îți este durerea și rana de la nedragostea omului, de la necredința lui și de la atât de marea lui depărtare de Tine, Doamne. Carnea pe care o tot mănâncă omul, omorând animalul sau pasărea ca să mănânce el carne, această cădere mare a omului îi întunecă lui trupul și mintea și inima și puterea de a se opri de la acest păcat. Nu se mai poate întoarce omul în Scripturile poruncilor vieții, și în care spune: «Să nu ucizi, omule». O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne! o, cât de greu Îți este Ție pe pământ cu omul, dar cât de milos ești Tu pentru om! N-ai putut, de două mii de ani aștepți să poți, dar n-ai putut să Te bucuri de un popor cu totul curat de duhul cărnii, Doamne. Duhul cărnii este ceea ce îl stăpânește pe om, iar omul, chiar dacă dă să Te iubească, nu Te poate iubi, Doamne, căci Tu trebuiești iubit cu toată ființa și fapta omului, și nu cu picățica, Doamne. O, cum să poată omul lucra poruncile vieții, și pe care Tu le-ai scris pe piatră cu deget de foc ca să le lași oamenilor, cum să poată oamenii să le pună peste ei când ei nu se uită și nu vor să nu uite că în capul poruncilor stă scrisă porunca iubirii de Dumnezeu din tot cugetul, din tot sufletul și din toată puterea omului, ca să le poată el împlini apoi pe toate celelalte porunci scrise sub porunca cea mare, mama poruncilor, mama care naște pe celelalte porunci în omul care împlinește porunca Ta cea dintâi peste om? O, cine poate împlini poruncile vieții fără să o împlinească pe cea întâi între ele, Doamne? Noi, sfinții Tăi mărturisitori, rostim cuvântul mărturisirii noastre pentru Tine și spunem poporului Tău cel de demult al Tău, și apoi celui ce se naște acum și de acum, ca să împlinească în el viața și poruncile ei, și spunem așa: Ascultă, Israele, poruncile Domnului, Care îți spune ție: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu te lăcomești spre cele ce nu sunt ale tale, căci Domnul când a scris poruncile vieții s-au stârnit tunetele și fulgerele și trâmbițele cerești, și muntele fumega tot, și Israel a văzut și s-a temut foarte, căci Se coborâse Dumnezeu pe munte în foc și se ridica fum de pe munte ca fumul din cuptor, și tot muntele s-a cutremurat sub slava aceasta», așa precum este scris în Scripturi. Ascultă, Israele de azi și de mâine, ascultă glasul poruncilor și umple-te de râvnă mistuitoare pentru Domnul Dumnezeul tău, căci de atunci și până în zilele acestea n-a putut Domnul să Se bucure de un popor împlinitor de porunci, căci omul nu poate să creadă și să nu mănânce carne.

O, Israele, o, Ierusalime, nu trebuie să mănânce omul carne, căci Domnul a scris cu deget de foc poruncile vieții și i-a spus să nu mănânce carne, căci când a spus «Să nu ucizi», a spus să nu mănânci carne, omule. O, nu te uita, nu te uita în Scripturile care scriu că omul a mâncat carne și că Domnul a zis ca omul. O, nu asta are omul de făcut. Omul trebuie să se uite în porunci și să le împlinească. Amin. Aceasta mărturisim noi, sfinții Domnului, sfinții cu care Domnul vine când El vine cuvânt pe pământ, însoțit de slava Lui, de îngerii și de sfinții Lui. Cel ce ucide ca să mănânce, acela face și desfrânare apoi, căci mâncatul de carne îl desparte pe om de Dumnezeu, și omul își alege trupul și gustul lui, așa cum Israel și-a ales carnea, și pentru ea nu L-a mai iubit pe Dumnezeu.

O, popor al Domnului, nu fi mic la înțelepciune. O, nu trebuie să mănânce omul carne. Omul trebuie să se întoarcă la începutul lui și să se uite la glasul Domnului când Domnul i-a spus omului ce să mănânce de pe pământ, și apoi i-a spus ce să mănânce din rai. Omul trebuie să citească în Scripturile cele de la început și să vadă în ele căderea omului prin neascultare și să învețe din aceasta și să se cutremure, și apoi să ia calea vieții, calea cea cu ascultare de Dumnezeu pe ea. Amin.

Noi, sfinții Tăi, Doamne, am grăit poporului Tău adunat la izvor și am mărturisit lui durerea Ta cea de la om și am strigat la el să Te asculte și i-am spus că omul nu trebuie să mănânce carne, ci numai ce i-ai spus Tu să mănânce. Amin. Am voit să mărturisim ca să Te mângâiem, Doamne, căci duhul mărturisirii are putere prin lucrarea lui, și iată, stau acum să mărturisească și cei pomeniți cu sufletele lor pe jertfelnicul la care ei sunt chemați spre învierea lor, Doamne, și iată, așa se întregește azi duhul mărturisirii, care de lângă Tine lucrează acum și îl învață pe poporul Tău înțelepciunea vieții, o, Doamne al sfinților și al mărturisitorilor Tăi. Amin, amin, amin.

Am avut atunci ucenici-mângâiere, și voiesc să am și acum, și te învăț să-Mi fii ucenic-mângâiere, fiule al poporului Meu de azi, care auzi glasul Meu cel dumnezeiesc peste tine. O, iubește-L pe Dumnezeu din tot sufletul tău, cu inima și cu cugetul și cu lucrarea ta cea bună, și să-l iubești și pe aproapele tău așa cum Dumnezeu a iubit omul, de a dat suflare de viață la tot omul care se naște om pe pământ și la toate cele ce se nasc și iau suflet în ele. îmi trebuie ucenici-mângâiere, căci crucea Mea e cu durere mare de la om, și omul nu-și cunoaște îngâmfarea și vătămarea care vine de la ea, căci îngâmfarea este însăși vătămarea omului, și plânge Dumnezeu pentru omul orb cu sufletul cel luat din Dumnezeu, poporul Meu.

Să fie cuvânt! Să fie sărbătoare de cuvânt, căci Eu, Domnul, Cuvântul Tatălui Savaot, cu cuvântul le-am zidit pe toate, începând cu lumina. Amin.

Între cei cerești Eu sunt de-a dreapta Tatălui, iar pe pământ sunt cuvânt, căci lucrarea Mea este să Mă fac cuvânt peste pământ și peste om. O, dar lucrarea omului care este? Omul trebuie să se facă faptă din cuvântul Meu, și acela este cel ce crede în Mine, iar cel ce nu lucrează așa, acela se scrie cu cei necredincioși, cu cei potrivnici lui Dumnezeu.

Mă fac cuvânt în mijlocul poporului Meu cel credincios, căci cel credincios se face cuvântul Meu cel împlinit, și apoi se face sprijinul Meu pe pământ pentru venirea Mea după om. Amin.

Cel ce urăște pe aproapele său, pe cel asemenea lui, nu este acela scris cu cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, și din această pricină diavolul nu stă nicicum, și aduce și tot aduce împotriviri între frați, iar acestea vin prin semeție, nu prin slăbiciune, și Eu nu-l pot iubi pe cel semeț și rodul semeției lui, și nici el nu Mă poate iubi, de vreme ce numai el, abia el încape în el cu dreptatea lui, bietul de el. Cum să-i spun Eu, Domnul, unuia ca acesta tot ceea ce ar trebui să-i spun Eu lui? Proorocul Samuel i-a spus din cer regelui Saul, care nu asculta de Dumnezeu, și i-a spus că neascultarea e mai mare și mai înainte păcat ca vrăjitoria, la care regele, apoi, a fost tras prin faptele lui. Dar Eu cum să-i spun acum aceasta celui ce nu ascultă?

Eu i-am spus omului într-una din porunci: «Să nu fii desfrânat, omule!», iar neascultarea este desfrânare ca și aceea a fiului care a luat putere și cules de la tatăl său și s-a dus cu ele ca să nu mai asculte, și s-a numărat el cu cei desfrânați. Iată câtă neasemănare este între cel ce face voia Mea și cel ce-și face voia sa, căci Eu când i-am pus la lucru cu ascultare și cu sfințenie pe ucenicii Mei, le-am spus lor să nu poarte cu ei pungă cu bani, ca să fie ei curați în toate apoi, iar cel care a plecat din voia lui de la tatăl său, a cerut să ia cu el parte din ale tatălui său, și apoi el a rămas rușinat, străin și gol, și așa s-a întors, cerând milă și adăpost la curțile tatălui său ca un străin.

O, așa cum nu se satură tutunarul de tutunul din care el trage ca să înghită fumul lui, tot așa nu se poate sătura nemulțumitul de căinare și de clevetire, iar Eu nu știu cum să-i mai spun și să-l deprind pe om cu duhul dragostei cerești, și ca să-l scap pe el de cele străine de acest duh, cu care el ațâță mereu împotrivire peste dragostea dintre frați, dragoste care are în Scripturi fața ei. Fericit este cel ce are ca sarcină această dulce și scumpă comoară, dragostea cea din Dumnezeu în el, împărțind-o pe ea cu duh blând în lături și adunând cu ea rodul ei, și va fi ca Eu, Domnul, să biruiesc peste pământ cu fiii ei și cu fața ei și cu împărăția ei. Amin.

îți mângâi suspinul, copile scump al Tatălui și al meu, căci omul este învățat să-l mângâie pe om, și nu pe Tine. Când omul cel greșit este părtinit de cei din jur, el nu poartă folos din aceasta, ci pagubă poartă, și porți și Tu pagubă, nu numai omul greșit, și această judecată a lucrurilor este vinovată, ca și omul cel părtinit, ca și omul cel părtinitor, și de aceea nu are Dumnezeu pe pământ om îmbunătățit cu iubirea și cu răbdarea și cu umilința cea pentru iertarea păcatelor și pentru mântuire cu adevărat. Când Domnul nu este lăsat la cârmă, omul se semețește împotriva altui om, și nu se umilește, căci omul ține cu omul, și nu cu Dumnezeu, și nu cu duhul umilinței, și atunci Domnul își pierde rostul dintre om și om, și cade omul, cade mereu cel ce are parte pusă pentru el de la om, cade și nu stă, și nu este. Iată cât ești Tu de înjosit pentru dreptatea Ta, Doamne și Fiule al meu. Iată de ce nu crește omul. Numai prin umilință crește omul, dar el se așează în locul Tău și judecă cu părtinire pricina omului zbuciumat și pretențios în zbuciumul lui, și omul nu mai propășește în umilința care i-ar da lui viață și ridicare din căderea lui. Peste tot pe unde mulți se numesc creștini și unde Tu nu ești prin duhul umilinței omului, aceia stau sub numele Tău, dar nu caută pentru fața Ta în ei, de vreme ce se părtinesc unii pe alții pentru statura lor în ei. Tu însă vei birui, Dumnezeule copil, și vei strânge laolaltă pe cei smeriți cu duhul și mari cu viața și cu mila, pe cei cu milă de Tine, și nu de ei, și nu de omul care Te ține pe Tine mai jos decât pe el înaintea Ta, căci omul este fără de frică de Dumnezeu prin firea lui și este zbuciumat pentru partea firii lui. îl învăț pe poporul Tău, Fiule scump, să Te iubească pe Tine mai mult decât pe om, ca să nu aibă el păcat împotriva Ta și a omului, așa cum mulți care-și zic ai Tăi fac acest păcat.

Când Eu i-am spus lui Israel să-L iubească pe Dumnezeul lui din toată inima lui, din tot sufletul și cugetul lui, el n-a înțeles această înțelepciune a iubirii cea din Dumnezeu. Când omul îl iubește așa și nu altfel pe Dumnezeu, numai atunci știe el cum să-l iubească pe aproapele lui, și apoi pe el însuși pentru Dumnezeu. Cel ce nu iubește pentru Dumnezeu cu iubirea lui, acela nu înțelege ce am spus Eu când am spus: «Să iubești, Israele, pe Dumnezeu din tot sufletul tău, din toată virtutea ta, din tot cugetul tău și din toată inima ta, iar pe aproapele tău să-l iubești ca pe tine însuți». O, nu știe omul ce înseamnă acest tot pe care Eu i l-am cerut lui pentru iubirea lui de Mine, și de aceea am venit Eu acum două mii de ani și am spus: «Cel ce vine după Mine, să se lepede de sine și, luându-și crucea, așa să-Mi urmeze, așa să fie urmașul Meu», și am mai spus că Eu cu aceștia voi fi până la sfârșitul timpului. Amin.

O, poporul Meu, cel ce se leapădă de sine, acela este cel ce Mă iubește pe Mine cu înțelepciune spre folosul mântuirii multora așa cum a făcut bătrânul Simeon și proorocița Ana, care au trăit pentru Dumnezeu cu toată ființa lor, așteptându-L ca să-L mărturisească apoi, și L-au mărturisit, și au luat rodul și cununa mântuirii. Sufletul celui ce Mă iubește cu toată ființa lui, cu totul lui, acela este legat numai de Dumnezeu cu sufletul din el, iar duhul din el mărturisește pe Domnul și se leagă duhovnicește cu aproapele său pentru Dumnezeu.

Iată, poporul Meu, ce înțelepciune las Eu azi peste tine. Legăturile sufletești dintre oameni îi leagă pe oameni de oameni, iar legăturile duhovnicești dintre oameni îl leagă pe Dumnezeu de oameni, și pe oameni de Dumnezeu, și aceasta este înțelepciunea poruncii lui Dumnezeu pentru iubirea dintre om și Dumnezeu, și aceasta trebuie să fie pe pământ. Și va fi. Amin.

Voi, cei care v-ați crezut și vă credeți că știți ceva pe pământ, vă chem cu blândețea Mielului lui Dumnezeu, să vă deschideți urechile și să învățați taina vieții pe pământ. Hristos Cuvântul era și este viața, și fără El nimic nu s-a făcut. Dumnezeu Cuvântul, Acesta este Cel ce era de la început la Dumnezeu, și toate prin El s-au făcut, pentru că în El era și este viața, și nu I-a fost greu să-Și pună viața și iarăși să Și-o ia. El este Mielul Păstor. El Și-a pus viața pentru noi ca să ne păstorească pe noi cu ea, cu viața care se dă. El este Cuvântul Care a grăit pe muntele Sinai și ne-a spus să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul, care ne este dat de El când a umplut văzduhul de suflare de viață la facerea cerului și a pământului, și iată, din plinătatea Lui noi toți am luat suflet, noi toți am luat viață, și har peste har am luat noi, cei ce L-am cunoscut că este Cuvântul Cel de la început, și prin Care toate s-au făcut, și Care S-a făcut Om pentru noi oamenii, pentru viața și mântuirea noastră din moarte. Și iată-L pe Mielul lui Dumnezeu, iarăși a venit pe lume cuvânt prin care sunt judecați viii și morții. Amin. Cel mai judecător cuvânt al Său peste vii și peste morți, este cuvântul cel întâi al rugăciunii Lui înaintea omului când a rostit pe muntele Sinai și a spus: «Să iubești, Israele, pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău». Atunci i-a spus Dumnezeu omului să-L iubească pe El cu ceea ce are omul de la Dumnezeu, cu sufletul, care este viața omului, căci sufletul este din Dumnezeu în om, este din suflarea de viață pe care a pus-o Dumnezeu Cuvântul între cer și pământ la facerea lumii. Amin.

O, Mieluțule Doamne, Te-am iubit în mine, și fără de hotar Te-am iubit cu viața mea, iar viața mea n-a avut hotar dacă Te-am iubit în ea. În mine Te-am iubit pe Tine, nu pe mine, și aceasta a fost viața mea și sufletul vieții mele. Tu ai fost sufletul meu, și n-am făcut altceva cu el decât să Te iubesc în mine prin el, prin Tine, căci Tu ești sufletul omului, și în fiecare om plângi prin sufletul lui, luat din Tine în el, și nu știe omul aceasta, pentru că inima și cugetul și virtutea, care sunt în trupul lui, nu Te iubesc pe Tine din om acestea, iar sufletul Tău din om, stă rob vieții omului, căci omul își trăiește viața sa. Eu însă Te-am trăit pe Tine, și numai de Tine am ascultat și ascult, precum Tu asculți de Tatăl, și îi rog pe oameni să-Ți dea viață în ei, căci sufletul lor Tu ești, și ei nu știu taina vieții, nu știe omul cine plânge în el după viață. Cuvântul Tău de pe muntele Sinai l-a învățat pe om să Te iubească în el cu ceea ce Tu ai pus în el. Cel mai judecător cuvânt peste vii și peste morți, este cuvântul iubirii Tale, cu care Te-ai rugat înaintea omului și ai spus: «Să-L iubești pe Dumnezeu din tot sufletul tău, omule!».

O, Mieluțule Păstor, ce dulce i-ai chemat pe oameni la pășunea Ta, la iubire i-ai chemat! I-am chemat și eu tot la fel, căci orice ucenic al Tău este ca Tine. Evanghelia iubirii Tale am dat-o oamenilor, și le-am vorbit mult și duios că Tu ești Păstor plin de har și de adevăr, și din plinătatea Ta noi toți am luat. Amin.

– O, copil al vieții cea plină de iubire! M-ai iubit în tine, și se apleacă ucenicii Mei înaintea ta, că tu ai fost iubirea Mea printre ei, iar Eu am fost iubirea ta, și i-ai bucurat nespus că te-ai făcut primul între ei cuvânt în ziua de prăznuire a ucenicilor Mei cu care am umblat pe pământ după ce Cuvântul Meu S-a făcut trup al Meu și S-a sălășluit între voi și ați văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har și de adevăr, și din care plinătate ați luat voi, ucenicii Mei, când Eu vi L-am făcut cunoscut pe Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată, după cum este scris. Voi însă L-ați văzut, căci cine a văzut pe Fiul, a văzut și pe Tatăl, așa cum Eu v-am învățat pe voi, cei ce ați știut să învățați. Amin.

O, fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe el cu smerenie, cu duh blând și smerit, care se face rai în om, rai pentru Dumnezeu și pentru sfinți, fiilor. O, voi trebuie să arătați oamenilor fața Mea din voi, că numai așa puteți voi împlini porunca cea care spune: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți»; numai așa și nu altfel, fiilor.

O, dacă omul ar împlini porunca dată lui de Dumnezeu, atunci el s-ar face asemenea lui Dumnezeu din toată inima și sufletul și cugetul și puterea lui, și așa l-ar vedea pe el vecinul lui aproapele lui, și așa ar fi omul mărturisitor de Dumnezeu, purtător de cruce, urmându-Mi.

O, poporul Meu, adu-ți aminte cum îl probez Eu pe omul care spune că împlinește poruncile care ar fi să se cuprindă ele în dragostea cea pentru Mine și nu în cea pentru el însuși sau pentru slava lui și nu a Mea. Când l-am încercat pe tânărul bogat care împlinea poruncile și i-am spus apoi că dacă vrea desăvârșirea lui, să se lepede de sine, să-și dea agoniseala la cei lipsiți ca s-o aibă de comoară în cer, și apoi să vină să se facă ucenic al Meu, căci numai așa se desăvârșește întru totul omul care iubește cu totul pe Dumnezeu, atunci el a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iată, omul nu iubește pe Dumnezeu din tot sufletul și inima și cugetul și puterea lui. Iată, omul nu poate să se lepede de sine ca să se facă ucenic al Meu, dar am spus ucenicilor care s-au temut când M-au văzut vorbind cu tânărul bogat că ceea ce este cu neputință la omul cel neputincios în iubirea cea desăvârșită, este cu putință la Dumnezeu, Care are grijă să-i pregătească omului inima și sufletul și cugetul și puterea pentru ca să I le dea cu totul lui Dumnezeu și pentru ca să fie al lui Dumnezeu omul și nu al lui însuși, căci trupul nu folosește la nimic, iar omul, bietul de el, numai pentru trup trudește, uitând de veșnicia sufletului și a trupului lui care nu se pot despărți așa cum omul ar da să creadă că se poate când el este numai trup, săracul.

Iubirea de aproapele, nimic nu știe omul de această taină și despre lucrarea ei. Nu știe omul ce trebuie să-i dea aproapelui, și face cu aproapele său ceea ce face și cu el însuși, căci omul este numai trup, ca și aproapele lui căruia îi dă omul ajutorare în nevoile lui care nu au nimic legat acestea cu mântuirea omului și a aproapelui său. Cel mai mare adevăr în om este smerenia minții și a inimii, căci ea îl câștigă pe om lui Dumnezeu, și omul se face ardere de tot înaintea Mea, împlinind din toată inima și sufletul și cugetul și puterea lui iubirea lui Dumnezeu în el, iubirea care arde în om. Iubirea omului arde în om pentru om, iar iubirea Mea în el arde în om pentru Mine și îl câștigă pe om pentru viață desăvârșită și veșnică, și altceva nu înseamnă viață veșnică decât iubirea lui Dumnezeu în om, iubirea care iubește arzând pe om, ca să rămână numai Dumnezeu și să-L vadă tot aproapele omului pe Dumnezeu arzând ca focul în cel ce se lasă locaș al Meu în el. Amin.

O, nu este iubire de aproapele decât în omul care iubește pe Dumnezeu și care tot așa, tot ca pe sine însuși îl iubește și pe aproapele, făcându-l pe acesta să-L vadă și să-L iubească pe Dumnezeu din toate cele ale lui care nu sunt din trup, ci de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu în om. Amin.

Te voi învăța curând, poporul Meu, cum să înțelegi tu porunca cea de căpătâi prin care Eu spun: să iubești, omule, pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot cugetul tău, cu tot sufletul tău și cu toată virtutea ta, iar pe aproapele tău să-l iubești ca pe tine însuți și să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău, căci Eu sunt Dumnezeu și nu tu, omule, și Eu știu pe aproapele tău și nu tu, iar aproapele tău să Mă vadă în tine așa cum sunt Eu, și aceasta este cea mai mare între porunci, cea mai mare dragoste, dragostea Mea în om și între frații cei de un nume cu Mine înaintea aproapelui lor în toată vremea. Amin.

cel mai dureros nu este că omul nu vrea să se facă asemenea Mie. Mai dureros decât aceasta este că omul îl face pe Dumnezeu asemenea lui, iar taina întrupării cuvântului Meu în om este străină de tot pe pământ, fiindcă dragostea și bunurile ei, care se fac cunoscute prin cuvântul Meu, prin darul proorociei care-l încununează pe om cu viață din cer, nu mai încap acestea pe pământ, nu mai vrea omul ca Dumnezeu nici la vreme de necaz, ci vrea ca el și atunci, și vrea să fac și Eu, Domnul, ca el, și să Mă fac ca el, și grea este în cer durerea aceasta când omul dă să-L facă pe Dumnezeu asemenea ca și pe el.